Reprezentanții administrației centrale a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și cei ai Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) și-au supradimensionat nejustificat veniturile proprii prevăzute în cadrul bugetelor definitive aferente anului 2011 cu aproape 34,6 milioane de lei, potrivit „Raportului Public pe anul 2011” întocmit de Curtea de Conturi. Astfel, la nivelul administrației centrale a MADR au fost realizate venituri de doar 30%, iar la nivelul APDRP gradul de realizare a veniturilor a fost de 0%.
Potrivit aceluiași raport, la nivelul MADR „nu s-a efectuat o fundamentare judicioasă a bugetelor de venituri și cheltuieli, bazată pe metode de dimensionare adaptate la specificul activităților ministerului care să răspundă cerințelor de raționalizare solicitate prin scrisoarea cadru formulată de Ministerul Finanțelor Publice”.
În cadrul MADR, s-au descoperit, de asemenea, în urma acțiunilor de audit majorări salariale nelegale, lipsa unor proceduri anticorupție și inventarierea incompletă a elementelor patrimoniale.
Printre abaterile semnalate la nivelul administrației centrale a MADR în cadrul „Raportul Public pe anul 2011”, întocmit de Curtea de Conturi, s-au numărat atât lipsa unor proceduri prin care să se asigure securitatea datelor, cât și lipsa unor proceduri anticorupție, acestea din urmă aflându-se în curs de implementare. Alte probleme semnalate în cadrul aceluiași raport sunt și :
– lipsa unei proceduri care să stabilească regimul circulației și arhivării documentelor;
– faptul că informațiile aflate în sistem nu se transmit criptat;
– lipsa unei proceduri care să prevadă supervizarea activității desfășurate de personalul cu atribuții financiar-contabile;
– lipsa unui personal nominalizat care să efectueze modificările în baza de date și a unor proceduri care să reglementeze modul de arhivare al documentelor financiar-contabile.
Tot la nivelul administrației centrale a MADR au fost stabilite greșit salariile acordate persoanelor care lucrează în cadrul Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor. Astfel, în cazul lor a fost aplicată grila de salarizare a funcționarilor publici din aparatul central al ministerului, nu cea aferentă unităților subordonate acestuia. Din cauza acestei erori s-au efectuat plăți nelegale în valoare de 12.000 de lei.
Probleme au fost descoperite și la nivelul Oficiilor Județene de Studii Pedologice și Agrochimice aflate în subordinea MADR. Astfel, la nivelul OJSPA Iași s-a constatat faptul că nu au fost inventariate toate terenurile, creanțele și obligațiile față de terți. Nu au fost evaluate, de asemenea, terenurile care se află în administrarea OJSPA Alba, Bihor, Brașov, Hunedoara, Iași, Mureș, Satu Mare și Sibiu.
Au fost majorate nelegal și cheltuielile de personal la nivelul OJSPA Călărași, Brăila, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Suceava și Teleorman. În acest caz s-a realizat majorarea cheltuielilor de personal cu suma de 1.986.000 de lei. Majorările au fost realizate prin:
– încadrarea greșită în clasele și treptele de salarizare;
– acordarea unor premieri care exced prevederile legale;
– acordarea nelegală a salariului de merit;
– acordarea tichetelor de masă și a tichetelor cadou cu încălcarea prevederilor legale;
– acordarea unor sporuri peste nivelul stabilit prin actele normative sau care nu au fost prevăzute;
– neaplicarea reducerilor în conformitate cu actele normative privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Nici la nivelul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură nu a fost realizată inventarierea tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege, mai exact reprezentanții agenției nu au inclus în bilanțul contabil pe care l-au încheiat la finalul lunii decembrie a anului 2011 rezultatele inventarierii, pentru că acestea nu au fost finalizate decât după data depunerii situațiilor financiare.
De asemenea, la nivelul ANPA nu au fost încheiate contracte de arendă sau de concesiune pentru întreaga suprafață de teren preluată de la Agenția Domeniilor Statului, mai exact de peste 61.000 de hectare. „Din verificările efectuate potrivit evidenței prezentate de ANPA, rezultă o diferență de 17.700, 88 ha de teren pentru care nu se poate stabili starea de fapt la momentul auditului, respectiv dacă aceste suprafețe de teren sunt pârloagă sau sunt utilizate în mod nelegal de alte persoane fizice sau juridice”, se explică în cadrul „Raportului Public pe anul 2011” întocmit de Curtea de Conturi.
Nereguli au fost descoperite și în cazul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), aflată la rândul ei în subordinea MADR. În acest caz nu au fost înscrise în cadrul Registrului de Cadastru și Publicitate Imobiliară a sectorului 3 din Capitală și al municipiului Arad două clădiri aflate în administrația agenției, în valoare de 2.043.000 de lei, care fac parte din domeniul public al statului.
Tot la nivelul APDRP s-a realizat și plata nelegală a sumei de 18.000 de lei către compania Siveco România pentru suport tehnic aferent lunii octombrie a anului 2011, pentru produse software licențiate, „fără a avea la bază un contract legal încheiat și fără a fi justificate sub nicio formă serviciile plătite”.
Lista recomandărilor făcute de către reprezentanții Curții de Conturi celor de la MADR
În cadrul „Raportului Public pe anul 2011”, reprezentanții Curții de Conturi fac următoarele recomandări Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale:
– fundamentarea judicioasă a bugetelor de venituri și cheltuieli, bazată pe metode de dimensionare adaptate la specificul activităților ministerului și care să răspundă cerințelor de raționalizare;
– inițierea tuturor măsurilor care se impun în vederea implementării unui control intern care să reducă la minim riscul de neprevenire, nedepistare și necorectare a risipei, fraudei, erorilor și gestionării deficitare;
– reanalizarea structurilor organizatorice și a schemelor de personal în ceea ce privește activitatea de audit intern, atât la nivelul administrației centrale a ministerului, cât și la entitățile din subordinea acestuia;
– inițierea tuturor măsurilor legale care se impun în vederea identificării persoanelor răspunzătoare pentru nerealizarea unei bune gestiuni financiare ca urmare a neasigurării legalității și regularității în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public, precum și a măsurilor de recuperare a prejudiciului creat bugetului de stat și constatat, în timpul misiunii de audit, ca fiind în sumă de 1.679.000 lei;
– identificarea tuturor documentelor necesare determinării provenienței sumei de 34.566.000 lei înregistrate în contul 4612 „Debitori peste 1 an”, la 31.12.2011, precum și inițierea tuturor măsurilor care se impun în vederea asigurării respectării bunei gestiuni financiare;
– elaborarea și implementarea unei proceduri privind urmărirea încasării la termen a creanțelor MADR în care să fie stabilite atribuții clare pentru toate compartimentele/persoanele implicate.
„Pentru valorificarea constatărilor înscrise în Procesele verbale de constatare întocmite la administrația centrală a MADR, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, precum și la cele 36 de oficii de studii pedologice și agrochimice județene au fost emise 35 decizii prin care au fost dispuse 202 măsuri în vederea înlăturării abaterilor constatate, pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, și implicit intrarea în legalitate”, se menționează în cadrul raportului Curții de Conturi.
Au fost emise, de asemenea, patru certificate de conformitate la Oficiile de Studii Pedologice Buzău, Botoșani, Cluj și Vrancea.